Atelier de educație vestimentară și stil personal


(English below)

Weekend-ul trecut am avut oportunitatea de a participa la atelierul de educație vestimentară organizat de Gabi Urdă la Timișoara (câteva detalii despre eveniment găsiți aici).

Când am aflat de el, am stat în cumpănă dacă să particip. Am început să fac research, să aflu cine este Gabi Urdă, să îmi dau seama dacă merită să merg, sau nu.

După ce am dat de blogul ei gabiurda.ro, și m-am gândit că în Timișoara nu sunt multe evenimente de genul acesta, am ales să merg, să risc, și să valorific acestă oportunitate.

Așteptările mi-au fost împlinite și m-am bucurat că am făcut această alegere!

Aș vrea să vă spun câte ceva din ce am învățat de la ea, cum mi s-a părut și cum am pus în practică noile informații în zilele care au urmat.

Prima idee care m-a captat a fost aceea că deciziile legate de îngrijirea personală arată starea noastră interioară și imaginea pe care o avem despre noi înșine. Mi-a dat de gândit deoarece este valabil și reversul, dacă îmbrăcăm haine în care ne simțim bine și care ne plac, ajută stării noastre generale de peste zi.

Mi-a plăcut tare mult deschiderea ei, faptul că a ales să ne fie disponibilă pentru întrebări. M-a încurajat să i le adresez, mai ales pentru că nu am un mentor încă (sunt în căutarea unei astfel de persoane care e dispusă să mă sfătuiască și ajute în procesul meu de a mă dezvolta în direcția pasiunilor).

Printre alte înformații pe care ni le-a oferit este și aceea că a treia piesă pe care o pui pe tine este un atu dacă te afli într-o situație de negociere, persuasiune – sacoul, un cardigal, blazer sau o eșarfă.

Culoarea pe care o porți în partea de sus a corpului se reflectă spre față, îți luminează sau întunecă fața, de aceea este recomandat să porți culoare în partea de sus.

Am vorbit despre tipurile de siluete și unde ne încadrăm, atuuri și cum putem îmbrăca fiecare siluetă ca să fie avantajată. Am văzut exemple de persoane publice cu un anumit tip de corp și cum reușesc sau eșuează să folosească haina în folosul lor.

Conștientizează atuurile siluetei tale și evidențiază-le. Nu atrage atenția spre ceea ce nu vrei sa atragă privirea. Poți face asta din îmbrăcăminte, linii, unde se termină o haină, culori etc. Nu pune detalii unde nu vrei să atragi atenția! Iar unde se termina haina, acolo vei atrage atenția, este o linie întreruptă.

Am vorbit despre piese de bază în garderobă, care se pot purta într-o multitudine de curcumstanțe și moduri – de exemplu cămașa albă.

Ne-a propus exercițiul de a ne platifica ținutele din timp, ca să evităm bătaia de cap și munca de dimineață, când răbdarea și energia sunt reduse. De asemenea ne-a propus să ne fotografiem ținutele pentru a le analiza după o perioadă în care nu mai suntem subiective, și astfel ne putem ajuta văzând ce merge și ce nu, ce ne avantajează și ce nu.

Mi-a plăcut tot ce ne-a povestit, m-am bucurat să aflu informațiile pe care ni le-a dat. Și chiar în acea zi am plecat cu idei despre cum pot pune în practică ceea ce mi s-a dat și cu dorința de a experimenta.

Am plecat la Shopping City Mall cu gândul de a-mi lua o câmașă albă, clasică. Și m-am bucurat să găsesc ceea ce îmi doream, și chiar am cumpărat o cămașă în plus, nude. Iată ținutele mele din zilele ce au urmat. Sunt poze făcute pe fugă, nu intenționam să le pun aici, dar vă arăt totuși ceea ce am încercat să fac.

Am mers pe ideea de a-mi evidența talia din piesele de îmbrăcăminte, unde se termină, culori, curea și am experimentat cu cămașa clasică.

Iată ce a ieșit.

dsc_1212

dsc_1215

dsc_1221

dsc_1223

Fi pe fază când mai vine Gabi în Timișoara – recomand cu drag atelierele ei!

EN: I had an opportunity to participate at a fashion workshop by Gabi Urdă where I learned a lot of things related to my silhouette and how can I dress in my advantage. Above are some photos I took each morning these days about how I combined my clothes to highlight my waist, how I used some classic shirts and colors.

I recommend you to take the opportunity if you have this kind of events in your city.

Ana.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s